sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Eu...



Sunt un copil ciudat…nu ma ruga sa iti explic pentru ca nu voi sti cum sa o fac…sunt inconjurata de amintiri si trecutul e inca viu,iar eu totusi ma incapatanez sa aleg prezentul…
Invat sa fiu fericita in propia’mi lume,lumea in care ma trezesc in fiecare dimineata,fara sa tin cont si adesea sa iert durerile pe care mi le ofera cei din jurul meu.Ei sunt doar niste pioni in jocul acesta numit “VIATA”.Le multumesc,m’au ajutat sa evoluez,sa ma marturizez,si sa merg mai departe.
Nu imi e teama sa ridic capul din pamant si sa imi deschid inima !
Las durerea din mine sa arda si imprastie cenusa peste mari si tari, trag aer adanc in piept si pornesc in cautarea noului meu suflet .


Ignora-mi vorbele si nu incerca sa le deslusesti , se vor pierde in noapte cat inchizi din ochi .

Un comentariu:

  1. Esti un om foarte profund Raluca. Putin cam matur si prea apasat de ceva. Dar imi place cum scrii. Continua. Ma bucur ca am descoperit blogul tau. Craviog

    RăspundețiȘtergere