Gata!Caut sa inchei acest capitol trist…sa’l pun in plic si sa’l expediez trecutului.
E noapte,intrunericul ma opreste in a vedea culoare zilei,a vietii.Ploapele ar vrea sa se unesca intr’un somn dulce,dar le fur acest privilegiu,incerc sa mai intarzii momentul sfarsitului acestei parti a vietii mele…Oare de ce?? …ma zbat intr’o incertitudine continua…
As vrea ca odata cu trecerea timpului sa uit amintirile care ma dor,si tot odata as vrea ca ele sa ma bantuie in continuare.Ce soarta cruda!
Ma apropii de fereasta mult prea rece si prea dura…mai bine spus indiferenta fata de mine,si incet incep sa rememorez intamplarile care m’au adus aici…Locul in care ma aflu pare un loc predestinate sfarsitului,camera goala si rece,si doar o licarire dincolo de fereastra ,o licarire palida tintuind parca pentru vecie lumina rasaritului ce avea sa soseasca.Ploaia care pana mai devreme se zbatea trista intr;un amurg lugubru,acum si’a gasit cuib intr’o balta adanca,iar vantul…vantul adie cu putere ganduri,parca izvorat din adancul sufletului meu…Imi continui monologul in tacere,nu mai am cuvinte si las tacerea sa vorbesca pentru mine,eu sunt doar umbra din spatele cuvintelor…
Viata are acelas scenariu pentru toti?Fiecare dintre noi sa fim lacrima din plansul nesfarsit al vietii??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu