Si e o poveste…Nu incepe cu “asa a fost odata”ci cu “asa va fi mereu”
Satea ghemuita pe podea…privirea ii era pierduta.Cauta ceva.Il cauta pe el.Oare de ce timpul a ales sa ii desparta??
Sufletul ei plangea…buzele ii erau uscate,secatuite de orice cuvinte,.. murmur…Ar vrea sa il atinga,dar usa ramasese deschisa;pentru el nu mai era nici o cale de intoarcere…Dar ea totusi spera…
In acea liniste,se mai auzeau dar ritmurile sincopate ale inimii ei,si pendulul fiecarei lacrima in goana spre podea.
In fata ei se mai derulau doar franturi de amintiri…parca cineva o deconectase de la realitate…nu isi mai doarea decat sa il vada…chiar si numai in amintiri…Daca ar fi stiut ca nu e bine sa te hranesti cu vise…nu ar mai fii suferit.
Il cauta…nu’l gaseste…se pierde…ar vrea ca macar cerul sa o mai aline cu raze calde de soare…pentru ea insa cerul are alte planuri…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu