Cu siguranta ai facut vreo ghidusie prin Rai caci altfel nu mi te trimiteau mie…Eu,persoana exasperanta,stresant si de multe ori prea vorbareata…dar te’ai incapatanat si ai ramas totusi.Ma priveai dezaprobator de cate ori iti spuneam ca vreau sa simt fiecare ghimbe al vietii indiferent de cate rani va trebui sa imi bandajez…si ma vegheai la fiecare pas…
De multe ori ti’am invidiat zborul,usurinta cu care priveai lumea si felul in care aripile tale taiau profunzimea cerului.Am vrut sa aflu daca poti sa imi indeplinesti o dorinta,numai una,aceea de a invata sa zbor…Acum stiu cat de dureroase erau cuvintele mele,stiu cat de mult te intristai,o vedeam in privirea ta,in pasul cu care te indepartai,in aripile tale care isi pierdeau stralucirea….Si am simti ce inseamna tristetea si dorul privind in urma ta.
Ma amageam:”va reveni”,”va fi din nou aici”,”ingerii ne sunt alaturi o viata,nu?”dar erau doar vise,sperante desarte,ingerii pleaca,spre noi orizonturi.
Si noaptea am visat cerul si inaltimile sale,iar aripile tale ma leganau usor…A doua zi am simti ceva nou,o dorinta se nastea iar sufletul meu era inconjurat de aripi,am invatat sa zbor pe cerul inimii….
Mi’e dor insa..caut ca un orb in jurul meu,te caut alaturi,te stiam mereu aici,in jurul meu,pe umarul meu stang.Stiam ca ma iubesti chiar si atunci cand greseam,mi’erai alaturi,ocrotindu’ma….
Acum insa zbor,admirand minunile cerului si stralucirea viselor imprastiate in abis,te’am observat intr’un tarziu,am zambit fericita si te’am strigat “hai sa zburam impreuna!”
Nu ai raspuns,privirea ta era pierduta iar zambetul ramasese tiparit vag in ochii tai,erai altfel,aripile care ma leganau in fiecare vis disparusera,iar in locul lor…iti sangera inima...
De ce?
